CCR: OUG prin care au fost prelungite mandatele primarilor și legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor, neconstituționale (VIDEO)

CCR: OUG prin care au fost prelungite mandatele primarilor și legea care prevede că Parlamentul stabilește data alegerilor, neconstituționale (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională (CCR) a decis miercuri, că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali este neconstituțională. De asemenea, CCR a stabilit același lucru și în cazul legii prin care Parlamentul și-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor locale, informează B1TV.

CCR a stabilit că OUG privind prelungirea mandatelor aleșilor locali este neconstituțională

Așadar, pe de o parte, a fost declarată neconstituțională prevederea legislativă potrivit căreia mandatul aleșilor locali se prelungește cu șase luni de la momentul în care expiră starea de urgență sau starea de alertă, instituite pe teritoriul României. Judecătorii CCR susțin că prelungirea mandatelorautorităţilor administraţiei publice locale se face în Parlament, nu prin OUG. În aceste condiții, Parlamentul trebuie să adopte cât mai rapid un act normativ prin care să abrogeordonanța prin care s-au prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul acestui anși apoi o nouă lege prin care să fie prelungite mandatele primarilor, consilierilor județeni și locali care expiră în luna iunie.

În același timp, Curtea Constituțională a stabilit că data alegerilor locale și a celor parlamentare este stabilită de Guvern. Este posibil însă ca în motivarea deciziei, CCR să precizeze că și Parlamentul poate avea un rol în decizie.

În luna mai, Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede că mandatele aleșilor locali sunt prelungite până la finalul acestui an, în contextulpandemiei de coronavirus, iar Parlamentul poate stabili data alegerilor prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării. Ulterior, PNL a contestat la CCR acestă lege, liberalii fiind nemulțumiți că Guvernul nu mai este cel care decide data alegerilor.

Augustin Zegrean, fost președinte CCR: Trebuie să se organizeze urgent alegeri sau să pună de acord legislația cu decizia Curții

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a explicat că era de așteptat ca CCR să se pronunțe în acest fel.

”Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Din acel moment, Guvernul mai are la dispoziție 45 de zile să pună de acord legea declarată neconstituțională cu decizia CCR. În vremea asta, vor trebui să facă eforturi să rezolve problema. Să facă urgent alegeri sau să pună de acord legislația, să facă o lege de prelungire a mandatelor primarilor pentru că spune că se poateprelungi doar prin lege. Legea trebuie să fie votată, ulterior, în Parlament. Asta era normal pentru că nu poți să faci cum vrei tu”, a spus Zegrean.

Întrebat dacă este în regulă ca o lege adoptată în Parlament să mărească mandatul unor aleși, fostul președinte al CCR a răspuns: ”Până la adoptarea Codului Administrativ, lucrul ăsta nu se putea face. În 2012 au vrut să prelungească mandatul aleșilor locali și Curtea a spus atunci că nu se poate. În Constituție nu scrie nimic despre cine, cum și când face asta. Spune că mandatul este de patru ani. În general, Constituția nu vorbește mult despre alegeri. (…) Acum, în Codul Administrativ scrie că poate fi prelungit mandatul aleșilor locali prin lege. Dar acest Cod Administrativ a fost adoptat, el însuși, printr-o ordonanță de urgență care a fost atacată la CCR și Curtea a respins sesizarea și a declarat Codul ca fiind constituțional”.

”Iar cealaltă decizie, în care Curtea spune că data alegerilor nu se stabilește prin lege, ci de Guvern, prin Hotărâre de Guvern, este absolut normală, era de așteptat. Și acolo ei au spus, în proiectul de lege care a fost declarat neconstituțional, că data alegerilor se stabilește prin lege organică. În Constituție, art 73 spune în ce situații se adoptă legi organice. Constituția nu prevede lege organică pentru așa ceva, deci nu poți să o faci”, a mai spus Augustin Zegrean.

Stabilirea datelor alegerilor locale și parlamentare depinde deevoluția epidemiei de coronavirus

PremierulLudovic Orbana declarat, recent, că alegerile locale ar putea avea loc la finalul lunii septembrie sau la începutul lui octombrie, iar parlamentarele s-ar putea desfășura cel mai devreme pe 6 decembrie. Totul depinde, însă, de evoluția epidemiei de coronavirus.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:28 - Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
13:22 - Rușii, bucuroși de victoria lui Călin Georgescu. ,,Un susținător al uniunii cu Rusia”
13:15 - Călin Georgescu: Nașterea prin cezariană e o tragedie. Se rupe firul divin
13:10 - Politico, material amplu despre „șocul” de la alegerile prezidențiale din România. Ce scriu jurnaliștii străini despre controversele legate de Călin Georgescu, admirator al Rusiei și al Ungariei
13:02 - Opt persoane din Constanța sunt suspecte de furtul a tone de motorină din trenuri. Sunt în arest timp de 30 de zile
12:52 - Ascensiunea lui Călin Georgescu, e „efectul Trump”. Un profiler susține că Robert F. Kennedy Jr. va veni în România, să-l sprijine pe Georgescu
12:52 - Dan Vîlceanu, întrebat despre scenariul Eduard Hellvig – președinte PNL: Mi-e greu să cred că într-o democrație poți să iei pe cineva de la securitate să îl aduci la partid (VIDEO)
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României