Judecătorii de la Curtea Constituțională au stabilit, în ședința de miercuri, că este constituțională legea prin care este respinsă Ordonanța de Urgență Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocațiilor. Practic, CCR a respins sesizarea Guvernului cu privire la acest act normativ. În aceste condiții, legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, se precizează într-un comunicat de presă al CCR.
La începutul lunii iunie, Camera Deputaților, a adoptat, în calitate de for decizional, legea de respingere a Ordonanței de Urgență prin care dublarea alocațiilor era amânată până la data de 1 august 2020.
Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va sesiza CCR cu privire la actul normativ, pentru că acesta nu prevede sursele de finanțare
”Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare”, spunea atunci șeful Guvernului.
Legea privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în luna ianuaruie a acestui an. Ulterior, Guvernula adoptato Ordonanță de Urgență prin caredublarea alocațiilor pentru copii se amână până la 1 august.
Legea inițiată de PSD prevede că alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.
Impactul bugetar al acestei măsuri ar fi de aproximativ șapte miliarde de lei.
De altfel, membrii Guvernului au declarat în ultima perioadă, în contextul crizei provicate de pandemia de coronavirus, că Executivul va mări pensiile și alocațiile atât cât va permite economia.
Tot în ședința de miercuri, judecătorii de la CCR au respins obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvern în cazul Legii privind acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor români de virusul COVID-19 este constituțională în raport cu criticile formulate.