Medicul Emilian Imbri, Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș, a observat simptomatologii nemaîntâlnite până acum la pacienții infectați cu noul coronavirus și se arată îngrijorat de evoluția acestora.
„Eu, capersoană și camanagerul unei instituții, mi-am exprimat îngrijorarea mea personală.De ce văspun că sunt îngrijorat: nu neapărat de număr, numărul vedeți că este constant – și nu e ușor de gestionat, suntem la limităcu număruldepaturi, dinterapienici nu vorbesc, nu a mai fost un pat liber de câteva luni de zile.Problema e că sunt cazuri alecăror manifestări – nici colegii mei nu auînțeles și nu pricep cum de se ajunge în situația asta”, a declarat medicul pentruDigi24.
Mai exact, acesta a remarcat cazuri cusimptomatologieneuropsihiatrică, nemaiîntâlnite până acum la pacienții confirmați cu COVID-19.
„Au apărutcazuri cu simptomatologieneuropsihiatrică,care până acum nu prea a fost evidentă.Au început să apară cazuri – nu sunt multe – în care manifestările sunt neurologice, psihiatrice, devieri de la percepția reală a momentului și a realității, tulburări de echilibru, de exprimare și de orientare și până acum nu prea am auzit.Am vorbitși cu alți colegi din alte spitale, nu prea se înțelege cum se întâmplă fenomenulăsta.
Mai grav e că, nefiind o medicație stiintifică,efoartegreu de intervenit, stai cu mâinile încrucișate și nu știi ce săfaci.În acest sens sunt îngrijorat, mi-e teamă că vom fi în situația în care nu știm ce să facem”, a mai precizat Emilian Imbri.
De asemenea, medicul mai este de părere că foarte mulți pacienți ar puteafi afectați de noul coronavirus,în moduri grave.
„Pentrufoartemulți, viitorul nu e foartelimpede, modul în care vor fi afectate diversesistemeale corpului nu e foartelimpede încă. S-au făcut pași mari,se știe clar unde ajunge, ce zone vasculare atacă, ce produce acolo –nici nu nu trebuiepopulația să le știe, trebuiedoarsă înțeleagăcă e un virus cu arie foartemarede acțiune, cu întindere pe mai multe sisteme, nue virusul care dă doar simptome specifice unei răceli”, a concluzionat Emilian Imbri.
Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Capitală a declarat, pentru B1 TV, că „probabil” vor apărea cazuri de coronavirus și în unitățile de învățământ românești, odată cu începerea noului an școlar.
Cu toate acestea, Imbri insistă că școlile trebuie să-și deschidă porțile și că nu ar trebui să oprim totul, de teama virusului.
„Eu cred că se poate deschide, pentru că există suficiente informații acum despre cum putem să ne ferim de îmbolnăvire. Se vor lua măsuri rapid, local, acolo unde se întâmplă. Mai cred sincer că nu e bine să oprim tot, că ne e frică că s-ar putea întâmpla ceva”, a declarat medicul Emilian Imbri, pentru B1 TV.
Medicii au identificat noi simptome asociate infecției cu noul coronavirus. Pe lângă problemele respiratorii, COVID-19 provoacă manifestări neobișnuite până în prezent, cum sunt durerile abdominale, însoțite de scaune frecvente, și durerile puternice de cap.
„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precumdureri de capdeosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală – n.r.), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID. (…) De exemplu: durerile abdominale și scaunele frecvente. La adulți nu te-ai aștepta – suntem în sezonul de vară, consumăm multe fructe și legume – ca astfel de simptome să te ducă spre un test COVID-pozitiv, în absența tusei și a febrei”, a explicat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, la Digi 24.
Medicii ieșeni avertizau încă de acum câteva săptămâni că au fost identificate noi simptome ale virusului COVID-19, printre care manifestările cutanate și chiar tulburările de comportament.
„Este vorba despre fenomene digestive, ca dureri abdominale, senzație de greață, vărsături, de asemenea, lipsa poftei de mâncare pe toată perioada acută a bolii, astfel încât, la un moment dat, când pacientului îi revine pofta de mâncare este un semn bun că evoluția este favorabilă. De asemenea, există manifestări cutanate, erupții care se aseamănă cu cele alegrice, care au apărut în special la copii. Alte manifestări apărute la adulți au fost încadrate în ceea ce înseamnă manifestări prin insuficiența venoasă cronică, prin insuficiența renală cronică, care, în prezența infecției cu SARS-CoV-2, s-au accentuat și s-au agravat. Aș mai sublinia apariția unor fenomene neurologice, cum ar fi modificări neuropsihice în faza acută a bolii, adică pacienții prezintă tulburări de comportament pentru o perioadă de două-trei zile”, a declarat Carmen Dorobăț pentru B1 TV.