Care sunt normele pentru deschiderea grădinițelor, publicate în Monitorul Oficial

Care sunt normele pentru deschiderea grădinițelor, publicate în Monitorul Oficial

Grădinițele, creșele și after school-uril private ar fi trebuit să se redeschidă, conform Hotărârii de Guvern publicate vineri în Monitorul Oficial. Cu toate astea, acest lucru nu a fost posibil, deoarece n-au fost gata normele de aplicare. Monica Anisie a declarat pentru B1 TV, vineri dimineață, că „ministerul Educației a realizat aceste norme și probabil că în curând vor fi finalizate, împreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii”. Ulterior, normele pentru deschiderea gradinițelor au fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Normele pentru deschidere gradinițelor, publicate în Monitorul Oficial

Ordinul semnat de ministrul Educației și Cercetării (MEC), ministrul Muncii și ministrul Sănătății, necesar pentru redeschiderea grădinițelor, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, anunță MEC. Documentul va intra în vigoare după ce va fi publicat.

Ordinul cuprinde normele pe care instituțiile respective trebuie să le respecte pentru a putea funcționa în perioada verii.

Aceste norme stabilesc măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19.

“Astăzi, 15 iunie, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul comun dintre Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2”, transmite Ministerul Educației.

Astfel, începând de luni, 15 iunie, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative.

„Cu siguranță în momentul în care normele vor fi publicate în Monitorul Oficial se vor deschide aceste unități de învățământ particular. Pentru unitățile de învățământ de stat deja am anunțat că, începând de astăzi (luni – n.red.) se pot depune cererile la unitățile de învățământ preșcolar pe care copilul a frecventat-o până la momentul pandemiei”, a adăugat ministrul Educației.

Care sunt normele pentru deschiderea grădinițelor

Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor Ordinului comun.

De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.

Triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unității/persoana desemnată, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius.

Ușile de intrare (poartă, ușă) vor fi menținute deschise la venirea copiilor în unitate, în măsura în care problemele de securitate permit, pentru a limita punctele de contact.

Traseul prin curtea unității până la intrare și în incintă se va realiza pe un culoar bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei să fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice.Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4,5 mp/copil.

Copiii trebuie primiți individual de către persoana desemnată și preluați de părinte la ușa unității, evitându-se circulația în interior.

În același context, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a afirmat, la Digi24, că este esențial „ca personalul care supraveghează copiii să fie antrenat” pentru a limita răspândirea infecției cu coronavirus, după redeschiderea creșelor și a grădinițelor.

„Riscul nu poate fi eliminat, riscul poate fi diminuat, controlat”, a mai adăugat profesorul Rafila.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)