Incendiul care izbucnit vineri seară într-un bloc de patru etaje din zona 1 Decembrie din Capitală a distrus șase apartamente, clădirea rămânând evacuată și în cursul zilei de sâmbătă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, citat de Mediafax.
Toate cele şase apartamente distruse în urma focului sunt situate la mansarda blocului, iar structura de rezistenţă a clădirii nu a fost afectată în urma incendiului, mai arată sursa citată, care precizează și că locatarilor li s-a permis să intre în apartamente pentru a-şi lua diferite bunuri, dar momentan aceştia nu pot locui în imobil.
Luni, reprezentanții ISU vor efectua cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza incendiului.
Focul a izbucnit, vineri în jurul orei 18.00, la mansarda unui bloc cu 51 de apartamente din zona 1 Decembrie din Capitală.
La şase minute de la semnalarea incendiului, la faţa locului au ajuns primele trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul SMURD.
Unul dintre ofiţerii ISU care a ajuns printre primii a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, deoarece se simţea rău în urma expunerii la fum, fiind externat ulterior.
Incendiul a fost lichidat cu 17 autospeciale de stingere şi trei autoscări.