Bucată imensă de GHEAȚĂ ALBASTRĂ căzută din cer în tavanul unei case din Iași. Profesorul de fizică Silviu Gurlui vorbește pentru B1.ro de „originea EXTRATERESTRĂ” a fenomenului: „În câteva zile vom avea primele concluzii”

Bucată imensă de GHEAȚĂ ALBASTRĂ căzută din cer în tavanul unei case din Iași. Profesorul de fizică Silviu Gurlui vorbește pentru B1.ro de originea EXTRATERESTRĂ a fenomenului: În câteva zile vom avea primele concluzii
Foto:Facebook Silviu Gurlui

EXCLUSIV ONLINE // O bucată imensă de gheață albastră a căzut din cer prin tavanul unei case din localitatea Tg. Frumos, județul Iași. Proprietarul a apelat la profesorul de fizică Silviu Gurlui pentru a identifica sursa acestui corp straniu. Acesta a început analiza bucății de gheață albastră încă de miercuri aseară și spune că este de departe una dintre cele mai mari bucăți de gheață ce cade din atmosferă pe sol. Dimensiunile inițiale ale corpului erau mult mai mari, dar doar o parte din corp a ajuns în laborator spre analiză.

Eșantionul este păstrat la temperatura joasă pentru conservare, este sub analiză, am început analizele de aseară și continui spre a le descifra. Nu îmi sunt clare atât caracteristicile de geometrie, mărime și de asemenea culoare, este un element destul de frapant pentru mine. Nu exclud nici o altă cauză, poate fi un fenomen natural, dar poate fi și un fenomen să spunem antropic, provocat de om, poate fi și ceva aruncat din avion. Nu exclud altceva, alt fenomen. Acestea vor elucidate după ce voi face măsurătorile chimice adecvate” a spus Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Întrebat dacă bucata de gheață emite radiații profesorul a declarat că nu este cazul.

Acest capitol îl exclud, neștiind deocamdată care este compoziția chimică sunt rezervat să spun alte lucruri legate de formarea acești bucăți imense, o bucată foarte mare de gheață. O studiez cu niște colegi apropiați de ai mei. Eu am făcut primele măsurători acolo la fața locului unde dimensiunea fragmentului de gheață recuperat are dimensiunea de 10 cm și o masă de minim 400 de grame. Masa de gheață a fost mult mai mare la căderea pe acoperiș, estimez măcar un kilogram și dimensiuni de 20-30 de cm. Fragmentul a căzut foarte aproape de persoana, a fost preluat imediat și dus într-un congelator, a fost păstrat în condiții extrem de bune iar transportul mai departe spre Iași a fost făcut de asemenea în condiții optime pentru a nu se deteriora din proprietățile sale. Estimez în câteva zile vom avea primele concluzii” spune profesorul.

Întrebat de unde poate proveni un astfel de corp Silviu Gurlui a explicat: ”în funcție de compoziția atmosferei în funcție de anumite sortimente de praf de origine antropică sau extraterestră acest corp poate să evolueze într-o anumită măsură, dar îmi este greu în momentul de față. Aparent el are o duritate foarte mare. Bucata aceasta de gheață pare a fi preponderent apă și nu alte corpuri străine solide dar aceasta este la prima vedere. La momentul respectiv temperatura în Tg. Frumos era pozitivă până unde va la o altitudine de 3 kilometri. Deci peste 3 kilometri și unde va la vreo 10 kilometri temperatura ajungea la minus 50 de grade Celsius la cel moment. Iar vântul, masele de aer pentru că sunt importante, pentru că acest corp a fost deplasat de masele de aer, a bătut pe verticală și preponderent din direcția vest-sud vest. Sursa ar putea fi dinspre partea de sud-vest a a localității respective”.

Misterul va fi elucidat în câteva zile când profesorul va face publice rezultatele analizei acestui corp nemaiîntâlnit. Fenomenul de gheață albastră se formează de obicei în momentul în care sunt scurgeri de la un avion și este o combinație de reziduri umane și dezinfectant lichid. De obicei asemenea fenomene se petrec în apropierea aeroporturilor în timpul aterizării avioanelor. Gheață albastră care să străpungă acoperișul a fost raportată în 2006 în California, Statele Unite și în Marea Britanie în 2007 în localitatea Leicester. Menționăm că distanța dintre Tg. Frumos și aeroportul din Iași este peste 40 de kilometri și martorul întâmplării spune că nu a auzit nici un avion trecând.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`