Bacalaureat special în iulie pentru elevii care nu pot participa, din motive medicale, la prima sesiune. Ludovic Orban: Mi se pare corect

Bacalaureat special în iulie pentru elevii care nu pot participa, din motive medicale, la prima sesiune. Ludovic Orban: Mi se pare corect
Foto: gov.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că s-a renunțat la ideea ca elevii cu probleme medicale să dea Bacalaureatul în toamnă, odată cu cei care au picat examenul din vară. O sesiune specială ar urma să fie organizată din 6 iulie. Tătaru a mai precizat că anunțul oficial urmează să fie făcut de colega sa de la Educație, Monica Anisie. Ulterior, premierul Ludovic Orban a afirmat că a avut o discuție cu Anisie pe această temă și că și-a dat acordul pentru o astfel de propunere. Șeful Guvernului a mai spus că și în cazul Evaluării Naționale se face anul acesta o sesiune specială, la două săpătămâni după susținerea primelor examene. Examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională se desfășoară anul acesta în condiții absolut excepționale, dată fiind epidemia de coronavirus. De altfel, anul școlar a fost dat peste cap din cauza COVID-19. Școlile s-au închis încă din 11 martie și de atunci cursurile s-au ținut doar la distanță, online. Anul școlar se va termina pe 12 iunie, cum a fost prevăzut. De marți, 2 iunie, elevii anilor terminali vor putea merge la clase pentru a se pregăti de examene, dar o vor face, de asemenea, în condiții speciale.

Nelu Tătaru a vorbit despre o sesiune specială a Bacalaureatului în iulie, pentru elevii cu temperatură mare sau alte probleme de sănătate

Ministrul Sănătății a anunțat luni, la Europa FM, că o a doua sesiune a examenului de Bacalaureat ar putea fi organizată din 6 iulie, pentru cei care nu pot susține probele ce încep pe 22 iunie.

Astfel, a precizat el, s-a renunțat la ideea ca acești elevi să dea BAC-ul la toamnă, odată cu cei care au picat examenul în prima sesiune.

„Discutam acum ca propunere, să fie pe 6 iulie a doua sesiune de Bacalaureat. Mergem spre acest program. Anunțul îl va face, de fapt, ministerul Educației. Și-n privința Evaluării Naționale rămân 15 iunie și 29 iunie”, a declarat Nelu Tătaru.

Ludovic Orban susține că și-a dat acordul pentru organizarea unei sesiuni speciale a BAC-ului începând din 6 iulie

După declarațiile lui Nelu Tătaru, Ludovic Orban a afirmat că a avut o discuție cu Monica Anisie, ministrul Educației, și și-a dat acordul pentru o astfel de propunere.

„Am avut o discuție cu doamna ministru și mi-am dat acordul. Pentru copiii care au temperatura nu li se poate răpi șansa de a da Bacalaureatul. În ceea ce priveşte examenul de Evaluare Naţională, se face o sesiune specială la două săptămâni şi mi se pare corect ca şi pentru elevii din clasa a XII-a să poată”, a afirmat Ludovic Orban, la Digi24.

Inițial, președintele Klaus Iohannis anunțase o sesiune specială doar pentru Evaluarea Națională.

Înscrierile pentru prima sesiune a Bacalaureatului 2020 încep miercuri.

Bacalaureatul și Evaluarea Națională, organizate în condiții speciale, din cauza epidemiei de coronavirus

Anul acesta, examenele au loc în condiții speciale din cauza riscului de răspândire a coronavirusului. Astfel, în săli nu va fi permis accesul elevilor care au o temperatură mai mare de 37,3 grade.

Autoritățile au dat asigurări că școlile au primit deja măștile de protecție, care sunt obligatorii în clase, și dezinfectantul. Mai ales că elevii claselor terminale vor avea voie să se întoarcă la școală chiar din 2 iunie, pentru a se pregăti de examene. Participarea fizică a acestora nu este însă obligatorie.

În rest, orele se vor desfășura de la distanță, online, ca până acum. Anul școlar se va termina pe 12 iunie, cum a fost stabilit inițial.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`