Avocatul Casei Regale a României, Adrian Vasiliu, a anunțat luni că Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeş, cel mai probabil în 13 august, informează News.ro.
Acesta a mai precizat că Majestatea Sa se afla într-o stare de sănătate foarte proastă, ”aproape de comă”.
Totodată, Adrian Vasiliu a anunțat că trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi adus în țara noastră probabil în cursul săptămânii viitoare, după ce vor fi îndeplinite o serie de formalități în Elveția. Trupul neînsuflețit al Majestății Sale va fi depus la Castelul Peleș.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, la căpătâiul Reginei Ana s-au aflat, în ultimele clipe, fiicele acesteia, iar Regele Mihai a vizitat-o pe Majestatea Sa în fiecare zi din ultima săptămână.
"La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges. În cursul zilei de mâine (marți – n. r.) va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor", precizează Casa Regală, potrivit News.ro.
”Conform cu tradiţia funeraliilor regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. (…) La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale. Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.”, se mai arată în comunicatul citat.
De asemenea, Casa Regală a României anunță că începând de marți vor fi deschise simultan cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de marţi, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.
Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum.
Regina Ana a murit luni, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. (Detalii AICI)