Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) are în vedere primireaserului dezvoltat de BioNTech și Pfizer între 26 și31 decembrie 2020. Printr-un comunicat de presă, CNCAV a anunțat principalele activități din cadrul Strategiei de Vaccinare împotriva COVID-19 desfășurate în perioada imediat următoare, în vederea finalizării pregătirilor de tip logistic și medical pentru recepționarea vaccinului împotriva COVID-19, BNT162b2, produs de BioNTech și Pfizer.
„Astfel, luând în considerare că Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat data de 23 decembrie 2020 ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, CNCAV are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie 2020”, se arată în același comunicat de presă.
Potrivit sursei citate,în România, centrul național de primire și stocare al dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București.Dozele de vaccin alocate primei tranșe „simbolice” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale de fază I:
Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara).
„Avizarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino»din București ca centru național de stocare al vaccinurilor împotriva COVID-19 este în curs de realizare, fiind finalizate toate etapele de amenajare a spațiilor, inclusiv montarea ultracongelatoarelor de stocare la -80 ° C, iar până vineri, 18 decembrie 2020, vor fi finalizate la nivelul CNCAV procedurile de lucru care privesc activitățile medicale și logistice desfășurate pe parcursul campaniei de vaccinare”, se mai arată în comunicat.
Conform aceleiași surse, în această perioadă vor începe activitățile de training a personalului vaccinator. Se estimează că toți membrii echipelor de vaccinare vor realiza acest training până cel târziu pe data de 25 decembrie 2020.
Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, joi, aproape 5.700 de cazuri noi de COVID-19, într-un bilanț care plasează numărul total de cazuri confirmate pe teritoriul României de la izbucnirea pandemiei la 577.446. Potrivit autorităților, 477.139 de pacienți au fost declarați vindecați.