Aproximativ 46 de țări au început campaniile de vaccinare anti-COVID-19. Circa 28 de milioane de doze administrate până în prezent

Aproximativ 46 de țări au început campaniile de vaccinare anti-COVID-19. Circa 28 de milioane de doze administrate până în prezent
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Guillaume Bonnefont

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, miercuri, că până acum au fost administrate în jur de 28 de milioane de doze de vaccin în lupta cu pandemia de COVID-19, preponderent în țările cele mai înstărite, transmite AFP prealută de Daily Sabah.

Circa 28 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate până în prezent. Aproximativ 46 de țări au început campaniile de vaccinare

Mihael Ryan, directorul OMS pentru zona de urgențe, a precizat că aproximativ 46 de țări au început campaniile de vaccinare anti-COVID-19, dintre care 38 sunt state cu venituri ridicate.

„Avem în jur de 28 de milioane de doze de vaccin care au fost administrate până acum. Cinci vaccinuri diferite sau platforme au fost folosite”, a spus el, la un eveniment live pe social media al OMS.

„46 de țări, aproximativ, vaccinează în prezent. Dar doar una din acele țări este o țară cu venituri mici”, a mai menționat Mike Ryan.

„Există populații care doresc și au nevoie de vaccinuri care nu le vor lua decât dacă vom începe să distribuim mai bine”, a mai spus oficialul OMS.

Noul coronavirus este asociat cu peste 1,96 milioane de decese la nivel global, cu peste 91,5 milioane de infectări confirmate de la momentul în care SARS-CoV-2 era depistat în premieră în China, în finalul lui decembrie 2019, arată un bilanț realizat de AFP din surse oficiale.

Datele se bazează pe bilanțurile zilnice transmise de autoritățile sanitare din fiecare țară și nu iau în calcul reevaluările ulterioare ale organizațiilor de statistică.

„Intrăm într-un… al doilea an din asta; ar putea fi chiar mai greu, având în vedere dinamicile transmiterii”, a declarat Mike Ryan, în contextul în care pe mapamond circulă deja variante mai contagioase ale virusului.

Maria Van Kerkhove, conducătoarea tehnică a OMS pentru COVID-19, s-a arătat de părere că recenta „creștere explozivă” înregistrată în anumite țări europene se datorează unor schimbări la nivel de amestec social în perioada vacanțelor de Crăciun și Anul Nou.

„Noi, acum, culegem consecințele a ceea ce a avut loc în săptămânile anterioare”, a afirmat Maria Van Kerkhove.

„În anumite țări, situația se va agrava mult înainte să se îmbunătățească”, a adăugat ea.

Mike Ryan consideră că gestionarea slabă a comunicării guvernamentale cu privire la riscurile reprezentate de COVID-19 a reprezentat un element major în stimularea răspândirii bolii.

Peste 154.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în România, începând din 27 decembrie și până în 13 ianuarie, la ora 17

În România, cum de altfel s-a întâmplat și în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, campania de vaccinare anti-COVID-19 a debutat în 27 decembrie. Potrivit autorităților, până miercuri, 13 ianuarie, ora 17, un număr de 154.268 de persoane au fost vaccinate la nivel național cu serul de la Pfizer și BioNTech.

Premierul Florin Cîțu a precizat, miercuri, că obiectivul său este ca în luna septembrie să avem deja 10,4 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19.

„Această discuție desprecentrele de vaccinaremi se pare că ia o altă anvergură. Vaccinarea se face peste tot în lume foarte simplu, nu trebuie să fie ceva foarte sofisticat, totuși, deci nu avem nevoie de ceva foarte sofisticat. N-aș vrea să ducem discuția în această direcție. Eu sper să fie cât mai repede făcute aceste centre de vaccinare. Ieri, m-am asigurat că vom mai lua încă opt milioane de vaccinuri. În septembrie, obiectivul meu este de avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dori și să putem să scăpăm de pandemie. Pentru mine, vaccinarea este o prioritate. Merge bine până acum, va merge și mai bine și veți vedea. Nu am nicio problemă aici”, a subliniatFlorin Cîțu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`