Aproape 52.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Peste 2,37 milioane de doze administrate de la debutul campaniei

Aproape 52.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore. Peste 2,37 milioane de doze administrate de la debutul campaniei
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Moritz Thibaud/ABACA

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat, joi seară, că în ultimele 24 de ore, în România, au fost administrate 51.925 de doze la tot atâtea persoane, dintre care 8.814 au primit rapelul.

Aproape 52.000 de persoane vaccinate anti-COVID-19 în ultimele 24 de ore, a precizat CNCAV

Astfel, de la debutul campaniei naționale de vaccinare, în țara noastră au fost administrate 2.376.330 de doze, la un număr de 1.615.576 de persoane – 760.754 au primit și rapelul.

În ceea ce privește activitatea de imunizare desfășurată în ultimele 24 de ore, la nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 198 de reacții adverse comune și minore – 10 de tip local, respectiv 188 generale.

Per total, din 27 decembrie și până joi seară, la nivelul centrelor de vaccinare din România au fost contabilizate 8.027 de reacții adverse comune și minore, reprezentând o pondere de 3,4 la mia de doze administrate. Dacă 839 au fost de tip local cu durere la locul injectării, 7.188 au fost generale (febră, cefalee, milagii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

CNCAV a precizat că 90 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

România folosește trei din cele patru seruri aprobate la nivelul UE. În aprilie ar putea sosi și doze de la Johnson & Johnson

Până în acest moment, România a folosit în cadrul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 trei din cele patru seruri aprobate la nivelul UE, și anume Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca, pentru care Agenția Europeană a Medicamentului a dat o opinie pozitivă în această seară, după ce fuseseră semnalate o serie de cazuri de tromboze în urma administrării dozelor anglo-suedeze.

În a doua parte a lunii aprilie ar putea sosi în țara noastră și o primă tranșă din al patrulea ser autorizat la nivel comunitar, cel de la Johnson & Johnson.

„Pentru a doua jumătate a lunii aprilie ar trebui să primim prima tranșă de la J&J, nu este una consistentă, probabil că vor fi câteva zeci de mii de doze. Vă reamintesc faptul că se adminsitrează într-o singură doză. Schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale referitor la categoria de persoane eligibile. Este un vaccin recomandat tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani, care nu au contraindicații cunoscute. Din punct de vedere practic se pretează mai bine pentru echipe mobile, în localitățile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus. Asta nu înseamnă că nu poate fi accesat și de restul categoriilor de persoane”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
07:33 - Nicolae Ciucă, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: „Este un eșec pe care trebuie să îl asumăm cu toții, începând cu mine și cu toată echipa de conducere a partidului”
00:35 - George Simion și-a recunoscut înfrângerea: „I-am transmis felicitări domnului Georgescu. Vom susține în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu e Ciolacu”