Hrană în valoare de maxim 3 lei pe zi de persoană, costuri de cazare de 1,8 lei pe zi și 60 de bani pentru cheltuilei personale. Acestea sunt sumele pe care imigranții cazați în cele șase centre din România i-ar putea primi, conform unei analize Mediafax.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în cele șase centre de speciale din țara noastră vor putea fi cazate 1.500 de persoane, gradul lor de ocupare fiind de 20% în prezent. Acestea sunt dotate și cu săli de sport și de rugăciune.
După ce primesc o formă de protecție în România, Ministerul Muncii le oferă un ajutor social de 5,4 lei de persoană pe zi, timp de șase luni. În urma unei anchete sociale, perioada ar putea fi prelungită.
Fiecare străin poate primi „asistenţă materială de hrană în limita sumei de 3 lei de persoană pe zi, cazare în limita sumei de 1,8 lei pe zi şi alte cheltuieli, în limita sumei de 0,6 lei de persoană pe zi. Drepturile de masă şi alte cheltuieli se acordă solicitantului de azil, la cerere, prin plata bilunară, în avans şi în numerar, a sumelor stabilite”, se menţionează pe site-ul Inspectoratului General pentru Imigrări.
Mai mult, după ce primesc dreptul de ședere sunt incluși în programe de integrare socială, primesc consiliere psihologică și participă la cursuri de învățare a limbii române organizate de Ministerul Educației.
Aceștia au dreptul gratuit la asistență medicală primară și de urgență sau de tratament în cazul unor boli acute sau cronice. De asemenea, ei primesc gratuit și obiecte pentru igiena personală.
Consilierul pe politici europene al președintelui Klaus Iohannis, Leonard Orban, a declarat marți că primii imigranți vor ajunge în România în luna noiembrie și că nu vor fi mai mulți de 1.700. Potrivit însă noului plan de urgență al Uniunii Europene cu privire la criza imigranților, România este una dintre țările care va primi cei mai mulţi refugiaţi – 6.937 de persoane. (Detalii AICI)