Alexandru Rafila, președinteleSocietățiiRomâne deMicrobiologiea declarat căRomânia ar trebui să adopte modelul suedez, cu reguli relaxate în ceea ce privește pandemia de COVID-19, deoareceacolo se înregistrează cele mai puține cazuri din Uniunea Europeană, iar cetățenii respectă măsurile de siguranță fără a le fi impuse.
„Cred că ar fi bine să avem modelul suedez. În Suedia acum sunt cele mai puține cazuri din Uniunea Europeană pentru că după ce au trecut de perioada inițială de adaptare, cetățenii respectă regulile fără să le impună cineva și acum au cele mai puține cazuri raportate în populație. Cu cât numărul de cazuri e mai mare, cu atât efectul unei măsuri de sănătate publică e mai mic și durează mai mult. Trebuie să impui o măsură de sănătate publică pe care să o aplici timp mai îndelungat pentru că numărul de cazuri care se înregistrează la un moment dat este foarte foarte mare. Cu cât luăm măsurile mai târziu cu atât ele vor fi mai dure și vor dura mai mult. (…) Un lockdown total este o măsură foarte împovorătoare din punct de vedere economic și social pentru că noi trebuie să și trăim nu putem doar să stăm în case”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.
În timp ce în Europa toată lumea impunea reguli și restrângea activitatea, suedezii își vedeau de viață în continuare, aproape ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oficialiiau susţinut că Suedia urmăreşte o abordare durabilă a virusului pe care populaţia o poate adopta ani de zile, dacă va fi nevoie.
Totuși, oficialii suedezi și-au dat seama că metoda lor de „imunizare de masă” nu prea funcționează.Rata mortalității provocate de noul coronavirusdin Suedia este printre cele mai mari din Europa.Cu aproape 600 de morți la un milion de locuitori, Suedia se află pe locul 7 în Europa, în timp ce România, cu aproximativ 300de morți la un milion de locuitori se află pe locul 15.
Țara nordică a intrat în valul doi, iar ultimele rapoarte arată că numărul de noi infectări nu tinde să scadă.
Suedia a depășit, în octombrie, pragul de 100.000 de persoane infectate, iar numărul deceselor a ajuns la 5.918. Așadar, guvernul de la Stockholmsepregăteşte să impună măsuri mai stricte.
Începând cu 19 octombrie, autoritățile regionale de sănătate sfătuiesccetățenii să evite zonele cu risc ridicat, cum ar fi sălile de sport, concertele, transportul public și centrele comerciale. De asemenea,să evite socializarea cu persoanele în vârstă sau cu persoanele care prezintăcu risc ridicat de infectare, time.com.