Profesorul Alexandru Rafila a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că, odată identificată noua tulpină de coronavirus și în România, ar trebui puțin schimbată procedura de testare, în sensul în care acolo unde se constată un număr nefiresc de mare de infectări, să se facă o investigație și să se vadă dacă e vorba despre tulpina clasică sau despre cea nouă, provenită din Marea Britanie.
„E foarte greu să afirmăm că este vorba despre o transmitere comunitară. Cred că sunt cazuri sporadice acum. Cu siguranță în România circula această tulpină, dar abia acum a fost identificată, pentru că în mai mult de 40 de țări fusese deja identificată. Transmisibilitatea crescută e evidentă și acest lucru se vede cel mai bine în Marea Britanie, unde sunt deja câteva mii de cazuri.
Cât despre măsurile generale pentru populație, nu sunt diferite în niciun fel. Ceea ce ar trebui făcut în această perioadă e să reconsiderăm puțin modul în care se face testarea și dacă sunt zone localități sau pur și simplu mici comunități unde apare un număr nefiresc de mare de cazuri, să se facă o investigație și să se vadă dacă e vorba despre tulpina clasică sau cea care provine din Marea Britanie. Supravegherea este esențială în această perioadă, așa încât să poți să identifici znele în care această tupină e prezentă și se transmite intens”, a declarat Alexandru Rafila, pentru B1 TV.
Acesta a insistat că acolo unde se constată o transmitere mai intensă a coronavirusului, trebuie să se ia probe, nu de la toată lumea, iar acestea să fie „testate pentru noua tupină în centrele unde se face secvențierea”. El a precizat că „secvențierea nu e recomandată pe scară largă, nu e o metodă de diagnostic, ci de stabilire a parametrilor epidemiologici sau de cercetare într-un anumit context”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Noua tulpină de coronavirus, descoperită la finele anului trecut în Marea Britanie, a fost confirmată vineri la o pacientă din Giurgiu, care susține nu ar fi călătorit în străinătate în ultima vreme.
„Dacă informațiile pe care ni le-a furnizat pacienta sunt adevărate, înseamnă că virusul circulă deja în România. Și e mult mai contagios. Ne putem aștepta la o creștere a numărului de cazuri.”, a declarat, pentru B1 TV, Dr. Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.
„Deja tulpina undeva se răspândeşte în comunitate. Faptul că am depistat-o la o pacientă, nu înseamnă că este singura pacientă. Trebuie să ne deschidă ochii, să fim atenţi la orice creştere a numărului de cazuri pentru a lua măsurile pe plan local, pe plan zonal, cum am luat până acum”, a declarat, la rândul său, secretarul de stat Raed Arafat, pentru Digi24.
Tânăra este în stare clinică foarte bună, se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare, a precizat Ministerul Sănătății.