Alexandru Rafila: „Cel mai probabil mâine intrăm în scenariul IV. Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor”

Alexandru Rafila: Cel mai probabil mâine intrăm în scenariul IV.  Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor

Alexandru Rafila, președintele Societății de Microbiologie, a declarat că este posibil ca luni să se depășească numărul de 2.000 de persoane infectate cu noul coronavirus în România, fapt care implică intrarea în scenariul IV al crizei .

„Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. (…) Trebuie să ne comportăm în aşa fel încât sa limităm transmiterea acestei boli. Pe de altă parte, cazurile noi care apar sunt într-un trend aşteptat care va face ca mâine, cel mai probabil, să ajungem la depăşirea acelei cifre de circa 2.000 de cazuri care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. (…) Dacă avem 1.760 de cazuri, e foarte probabil ca mâine, cel târziu poimâine – cel mai târziu o sa fie marţi, dar cel mai probabil va fi luni – având în vedere că azi am avut peste 300 de cazuri noi (…) e un lucru pe care trebuie să-l luam ca atare şi să ne pregătim cu spitalele ca să putem să preluăm pacienţii în stare mai gravă şi să ne gândim la o soluţie pentru cei care au forme uşoare sau sunt asimptomatici să fie trataţi fie la domiciliu, fie în spaţii dedicate”, a declarat, duminică, Rafila la Digi 24.

El a subliniat că urgenţa este organizarea tratării pacienţilor în afara spitalelor pentru ca acestea să nu fie suprasolicitate.

Rafila a spus că 80% dintre cei diagnosticaţi au forme uşoare sau medii şi 20% – forme mai grave sau critice.

”Cel mai probabil mâine intrăm în scenariul IV. S-ar putea întâmpla și marți, dar cred că mai probabil mâine. Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor, ca să nu suprasolicităm spitalele. 80% sunt forme ușoare sau medii, doar 20% fac forme mai grave sau critice”, a declarat Alexandru Rafila.

Autoritățile române au depistat la nivel național, până duminică – ora 13:00, 1.760 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 308 reprezintă cazuri noi. Astfel, România înregistrează ziua cu cea mai mare creștere a numărului de pacienți contaminați cu COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică a precizat că până duminică, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța și Ialomița, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră