Aglomerație la Romexpo București. Mii de candidați așteaptă să susțină examenul de Rezidențiat

Aglomerație la Romexpo București. Mii de candidați așteaptă să susțină examenul de Rezidențiat
sursa foto: pixabay

Mai mulți candidați din București au venit la Romexpo, duminică dimineață, pentru a susține examenul de Rezidențiat.

Peste 2000 de persoane așteaptă să intre pentru a susține concursul.

La Romexpo se află și autoritățile care se asigură de respectarea măsurilor impuse de pandemie.

Concursul a început la ora 9, iar candidații au la dispoziție 4 ore, potrivit Digi 24.

Întrebărilevor fi tip grilă și vor fi admiși cei care răspund corect la 60% dintre ele.

Sunt 7.061 de locuri și posturi scoase la concurs laRezidenţiat.

Concursul are loc în data de 15 noiembrie și se desfășoară în cele 6 centre universitare tradiționale:București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. De asemenea, se vor respecta toate măsurile impuse în contextul pandemiei.

Anul acesta, cifra de școlarizare a fost crescută cu961 de locuri pentru acoperirea deficitului de personal în specialități cu număr de pacienți crescut, precum și pentru pregătirea de medici specialisti în anestezie și terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgență, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-COV2.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`