Cetățenii chinezi știu că guvernul lor este de vină pentru pandemia de COVID-19, spune Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, care a criticat, într-un editorial, atitudinea administrației de la Beijing, ce „avea responsabilitatea specială de a fi complet transparentă cu privire la ce știau experții săi”.
„Renumitul autor american Mark Twain a spus cândva: «O minciună poate călători jumătate de lume până reuşeşte adevărul să-şi pună încălţările». Această afirmaţie este adevărată mai ales în secolul XXI. Din nefericire, în epoca actuală a reţelelor de comunicare socială, a devenit normal să vedem că, prin intermediul internetului, informaţii false ajung instantaneu la o audienţă largă. Însă trebuie să fim cu atât mai atenţi atunci când o teorie a conspiraţiei periculoasă şi viciată este rostită de un purtător oficial de cuvânt guvernamental”.
Diplomatul susține că „este ceea ce s-a întâmplat vinerea trecută, pe 13 martie, când un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze a lansat acuzaţii false împotriva Statelor Unite, cu privire la virusul COVID-19”.
„Faptul că epidemia a avut originea în Wuhan, provincia Hubei şi faptul că guvernul chinez a ştiut primul despre ea nu pot fi puse la îndoială. Este probabil ca virusul să fi circulat în Wuhan de la mijlocul lunii noiembrie şi relatări de presă credibile indică faptul că guvernul chinez ştia despre izbucnirea unor cazuri locale pe 17 noiembrie 2019. Medicii chinezi din primele linii au încercat cu disperare să îi trateze pe primii pacienţi în timp ce au înştiinţat autorităţile guvernamentale provinciale şi centrale ale Republicii Populare Chineze despre apariţia acestui nou virus «asemănător SARS»”, a mai adăugat Zuckerman.
Chiar mai rău, spune ambasadorul, „autorităţile chineze i-au cenzurat activ şi i-au pedepsit pe chinezii curajoşi care au încercat să spună adevărul. Li Wenliang, un oftalmolog care s-a îmbolnăvit ulterior şi a murit de această boală, a fost interogat de către autorităţile provinciei şi forţat să semneze o mărturisire că a răspândit „zvonuri false”. Autorităţile Republicii Populare Chineze au făcut tot posibilul să suprime orice informaţie despre răspândirea COVID-19, chiar şi în timp ce medicii chinezi încercau eroic să salveze vieţile a zeci, sute, iar apoi mii de pacienţi care se îmbolnăveau”.
„După trecerea unor săptămâni preţioase şi după ce a devenit evident faptul că epidemia este gravă, reprezentanţii autorităţilor Republicii Populare Chineze au făcut pregătiri ample de protejare a propriei populaţii, în paralel împărtăşind doar selectiv informaţii, cum ar fi cele despre secvenţa genetică a virusului, şi continuând să respingă autorităţile internaţionale din domeniul sănătăţii, care ofereau asistenţă, solicitau acces şi încercau să obţină mai multe date.
Dacă aceleaşi autorităţi ar fi făcut ceea ce trebuie şi ar fi tras semnalul de alarmă cu privire la această nouă boală, China, şi de fapt, restul lumii, inclusiv România, ar fi fost scutite de impactul pe care ea l-a avut asupra populaţiilor noastre”, mai scrie Adrian Zuckerman, în același editorial.