Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu Cercel de la șefia Comisiei științifice speciale anti-COVID din Ministerul Sănătății. Cercel, care este și managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, va fi înlocuit cu Adriana Pistol, director la Institutul Național de Sănătate Publică. Decizia lui Tătaru vine după ce Streinu Cercel a stârnit controverse și revolta oamenilor cu un program numit ”Vacanța Mare”, proiect al său, dar cu antetul institutului pe care îl conduce, care conținea mai multe propuneri între care izolarea de familii a bătrânilor, ca măsură anti-coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat joi că l-a demis pe Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din Capitală, de la șefia Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului. Cercel va fi înlocuit cu Adriana Pistol, director la Institutul Național de Sănătate Publică.
„Nu am putut fi de acord cu dânsul. Decizia a fost de a-l demite din Comisia științifică de la nivelul ministerului”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, cu referire la recentele propuneri ale lui Cercel.
Comisia respectivă furnizează Ministerului expertiză științifică pentru coordonarea reţelei de asistenţă medicală.
Profesorul Adrian Streinu Cercel a propus, într-un proiect numit „Vacanța mare”, separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de 3 luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40-65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie”.
Președintele Klaus Iohannis a catalogat propunerea ca fiind una „aberantă” și a dat asigurări că aceasta nu va fi pusă în aplicare.
„Noi trăim într-o societate liberă, care se protejează în cazul epidemiei, dar în nici un caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare”, a punctat Iohannis.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a dat de înțelea că Adrian Streinu Cercel, deși profesor, nu prea știe pe ce lume trăiește. „Pare că nu înţelege deloc societatea, nu înţelege deloc respectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale”, a mai afirmat Ludovic Orban. În opinia sa, ce a făcut profesorul este „un act iresponsabil”.
De la izbucnirea epidemiei de COVID-19, în țara noastră au fost depistate pozitiv 10.096 de persoane, arată cel mai recent bilanț, publicat joi, ora 13.00, de către Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre acestea, 2.478 s-au vindecat și au fost externate, 236 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă și 527 au murit.
La nivel național, se află în carantină instituționalizată 12.226 de persoane, iar alte 28.131 sunt în izolare la domiciliu.
În plus, de la raportarea făcută miercuri, la ora 13.00, polițiștii și jandarmii au depistat 5.192 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestea au primit sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.385.528 de lei.
În Diaspora, numărul românilor infectați a ajuns la 971 și al celor decedați la 66.