ADEVĂRUL despre legăturile lui TUDOSE cu SRI! Ce scrie în cartea premierului (FOTO)

ADEVĂRUL despre legăturile lui TUDOSE cu SRI! Ce scrie în cartea premierului (FOTO)

Controversele în cazul legăturilor pe care premierul Mihai Tudose le are cu Serviciul Român de Informații continuă.

După ce în conferința de miercuri prim-ministrul a negat acuzațiile de plagiat și apropierea de SRI (Detalii AICI), negând ce chiar el a scris în CV, că în perioada 2011-2013 ar fi fost lector și apoi conferențiar universitar la Academia Națională de Informații a SRI, jurnalista Sidonia Bogdan vine cu o nouă dovadă că Tudose se încurcă în minciuni.

Aceasta arată că pe coperta celei de-a doua cărți a premierului, din anul 2013, Editura RAO, scrie negru pe alb că a fost cadru universitar pentru disciplinele "Securitatea economică și a infrastructurilor critice" și "Cultura de securitate si aparare".

Foto: Facebook/Sidonia Bogdan

“Unde anume a ținut aceste cursuri și ce fel de cadru universitar era? Ce naiba, nene, am ajuns în stadiul în care să nu putem afla unde a predat premierul României? Mai ceva decât în dictatură. Cine minte?”, scrie Sidonia Bogdan pe Facebook.

De asemenea, Academia SRI contrazice CV-ul premierului desemnat. Citește AICI comunicatul Academiei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)