Acuzații de fraudă masivă la repartizarea în licee: Corpul de Control al Ministerului Educației va verifica cererile de transfer din patru județe, cele mai multe fiind în Suceava (VIDEO)

Acuzații de fraudă masivă la repartizarea în licee: Corpul de Control al Ministerului Educației va verifica cererile de transfer din patru județe, cele mai multe fiind în Suceava (VIDEO)

Cererile de transfer în ceea ce privește repartizarea în licee vor fi reverificate de reprezentanții Ministerului Educației care a trimis Corpul de control în mai multe judeţe, pentru a cerceta modul în care s-a făcut repartizarea la licee după examenul de la finalul clasei a opta.

Se pare că sute de părinţi au făcut cereri ca elevii să fie transferaţi, chiar dacă nu aveau media necesară pentru a prinde un liceu bun. Culmea, cererile au fost acceptate. Acum, ancheta se face la licee unde s-au înregistrat sute de astfel de cereri, cum ar fi cele din judeţul Suceava, unde s-ar fi înregistrat 523 de solicitări.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat pentru B1 TV că situația reverificării acestor cereri se datorează unor soluționări favorabile, mai ales în județul Suceava unde 326 de cereri au fost aprobate, dintr-un total de peste 500.

Cîmpeanu a subliniat că o parte dintre acestea au o bază legală, iar motivările acestor cereri sunt fie media superioară ultimei medii de intrare a profilului respectiv, din liceul ales, situații medicale speciale, gemeni, tripleți. „Dacă există documente pentru acestea, transferul a fost făcut legal”, a spus ministrul.

„Un număr mare de astfel de cereri soluționate favorabil a fost și în județele Prahova, Bihor, Brăila”, a spus Cîmpeanu care a precizat că reprezentanții Corpului de Control vor merge luni pentru a verifica, iar un raport ar urma să apară joi.

Pe de altă parte, luni este așteptat și raportul cu privire la situația similară din Suceva.

„Acele aprobări vor fi anulate, iar cei care le-au dat în afara mediului legal vor suporta consecințele”, a subliniat Cîmpeanu.

Acuzații de fraudă masivă la repartizarea în licee

”Aș spune că e o situație destul de gravă. Ministerul Educației a sesizat că numărul de transferuri e sensibil ridicat. În urma raportului se vor lua deciiziile ca atare. Ni s-a părut absolut normal ca cei care s-au implicat sau au cedat unor presiuni sau unor comprosmisuri să răspundă ca atare. Părinții cred că le-au făcut cel mai mare deserviciu”, a declarat Marian Nistor, președinte sindicat ”Spiru Haret” într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”.

Președintele sindicatului Spiru Haret despre frauda privind repartizarea în licee

Urmăriți B1TV.ro și pe
`