A murit Papan Chilibar, actorul-deţinut din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”

A murit Papan Chilibar, actorul-deţinut din filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”
Foto: adevarul.ro

Actorul care a devenit cunoscut după prestaţia în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” a murit de leucemie. Anunţul a fost făcut pe Facebook, de Ada Condeescu, colega sa de platou şi actriţa principală din lungmetrajul românesc.

“Mi-a fost foarte drag şi foarte apropiat. Am ţinut la talentul lui. Era un băiat foarte talentat care a fost descoperit târziu. Cu toţii am fost să-l vizităm cât a fost la spital şi este o pierdere foarte mare pentru noi“, a subliniat actriţa, citată de Adevărul.

“Se simţea din ce în ce mai rău, din păcate, cu toate că medicii au făcut tot posibilul să-l menţină în viaţă. Am vrut să-l transportăm şi la o clinică din străinătate dar nu a fost posibil din cauză că nu am găsit un donator de măduvă compatibil, el având o specificaţie destul de rară. Înmormântarea va fi mâine şi o să ne ocupăm tot noi de organizare. Dumnezeu să-l ierte! A fost un băiat special“, a declarat Daniel Mitulescu, producătorul filmului “Eu câjnd vreau să fluier, fluier” pentru Adevărul de Seară,

Tânărul de 24 de ani a fost diagnosticat cu leucemie în luna februarie, când era închis în Penitenciarul Rahova, pentru furt. La început a fost internat la Spitalul Penitenciarului Jilava, iar ulterior a fost mutat la Institutul Fundeni, întrucât starea lui s-a agravat.

Papan Chilibar a fost eliberat din penitenciar în iulie 2009, după încheierea filmărilor, timp în care a participat la Festivalul Filmului de la Berlin, unde filmul a câştigat Ursul de Argint, marele premiul al juriului, dar şi distincţia Alfred Bauer.

Anul trecut în aprilie, actorul a fost din nou prins la furat. Împreună cu alte patru persoane au spart mai multe apartamente şi au spart şi o casă de bani din care au sustras 8.000 de lei.

Papan locuia în Bucureşti împreună cu soţia şi fetiţa lor de trei ani. Mai trebuia să aibă grijă şi de părinţii săi surdo-muţi. Pentru a-şi întreţine familia, căra apă la o florărie şi câştiga aproximativ 20 de lei pe zi.

Eu când vreau să fluier, fluier – Trailer

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_7579').select();" id="embed_text_7579" />
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`