36 de județe în scenariul verde, la nivel național. Bucureștiul rămâne cu cea mai mare rată de infectare (FOTO)

36 de județe în scenariul verde, la nivel național. Bucureștiul rămâne cu cea mai mare rată de infectare (FOTO)
Foto: pixabay

Bucureștiul rămâne punctul cu cea mai mare rată de infectare, la nivel național. Capitala se află în scenariul galben, cu o rată de incidență de 2.07, urmată de Ilfov, cu 1.91 și Cluj, cu 1.89, potrivit raportului GCS de joi, 6 mai.

Incidența cumulată a cazurilor la nivel național, în data de 6 mai 2021 (FOTO)

Pe lângă București, Ilfov și Cluj, în scenariul galben se mai află Alba (1.73), Bihor (1.58), Caraș-Severin (1.62).

Datele COVID-19 în România, la zi

Până astăzi, 28.710 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-COV-2 au decedat.

În intervalul 05.05.2021 (10:00) – 06.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (46 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu SARS-COV-2.

Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.346. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`