O licitaţie organizată de Comisia Europeană pentru stocurile necesare în al doilea val al pandemiei a fost câștigată de o companie românească

O licitaţie organizată de Comisia Europeană pentru stocurile necesare în al doilea val al pandemiei a fost câștigată de o companie românească
Foto: pixabay.com

Producătorul românAntibiotice Iaşi a câştigat o licitaţie organizată de Comisia Europeană pentru asigurarea stocurilor necesare pentru al doilea val al pandemiei.

Compania va livra, în interval de 12 luni, 2,7 milioane flacoane de AmoxiPlus, unul dintre cele mai utilizate antibiotice în tratamentul infecţiilor asociate Covid19.

“Cred că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce ştie mai bine. Antibiotice pune la dispoziţia Europei un produs strategic de maximă importanţă pentru tratamentul infecţiilor asociate COVID-19. Am adjudecat licitaţia cu un preţ de bun simţ, de 1.19 euro/flacon, oferind ţărilor europene accesul la acest produs. Amoxicilina cu clavulanat este unul dintre cele mai valoroase medicamente pentru combaterea infecţiilor bacteriene şi nu numai”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

El a precizat că livrările se vor efectua având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecţioase pentru pacienţii din România.

Amoxicilina cu acid clavulanic, alături de piperaciclina cu tazobactam, reprezintă principalele produse recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în tratamentul antiinfecţios.

Câştigarea licitaţiei a presupus obţinerea unui punctaj maxim prin îndeplinirea cumulativă a patru condiţii esenţiale: calitate, termen valabilitate, preţ, rapiditate/promtitudine în livrare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`