EXCLUSIV // „România cheltuie cu 30% mai mult decât încasează”. Noi creșteri de pensii și salarii, scenarii nerealiste, în opinia economistului Ionuț Dumitru

EXCLUSIV // „România cheltuie cu 30% mai mult decât încasează. Noi creșteri de pensii și salarii, scenarii nerealiste, în opinia economistului Ionuț Dumitru
Foto: pixabay.com

Creșterea pensiilor cu 40% este una dintre măsurile controversate, mult dezbătute în spațiul public. În mod evident, pensionarii au nevoie de venituri mai mari, dar cât de fezabilă este această inițiativă, de fapt?

În opinia lui Ionuț Dumitru, creșterea cu un procent foarte mare a pensiillor nu are un fundament realist, cel puțin pentru anul 2020.

„Atunci când vorbim despre creșterea veniturilor populației, un efort bugetar semnificativ, trebuie să iei în calcul și contextul economic în care te afli. Anul acesta vom avea o contracție economică, așa cum toate economiile din lume vor avea, mai mică sau mai mare. Cred că noi ar trebui să fim foarte cumpătați când vine vorba despre creșteri de cheltuieli, când știm deja că aceste cheltuieli sociale sunt foarte mari.

Noi deja ne împrumutăm enorm ca să susținem cheltuielile pe care le avem acum. În același timp, vrem să creștem pensiile cu 40%. 40% creștere de pensii înseamnă într-un an întreg 2,8% din PIB. Noi, la nivel european avem o limită de 3% din PIB deficit bugetar și vrem să aprobăm o singură măsură care consumă tot acest spațiu bugetar. Este o aberație, din start”, a declarat Ionuț Dumitru pentru B1.ro.

Ionuț Dumitru, economist: „Pensiile trebuiau să crească de la începutul anului, în baza mecanismului de indexare”

Creșterea pensiilor ar trebui să se facă în baza unui principiu clar, mecanismul de indexare, potrivit fostului președinteal Consiliului Fiscal.

„Trebuie să se crească pensiile, dar trebuia păstrat mecanismul de indexare care exista în legea pensiilor, cu inflație plus jumătate din creșterea salariului real. Era o creștere automată, nu mai aveam nicio dependență de factorul politic.Pensiile trebuiau să crească de la începutul anului, în baza mecanismului de indexare și era o creștere bună, probabil spre 10%”, a declarat Dumitru pentru B1.ro.

Cheltuieli mari, promisiuni pe măsură

Ionuț Dumitru atrage atenția asupra faptului căveniturile bugetului de stat sunt sub media europeană, depășite de cheltuieli. Din acest motiv, orice majorare a pensiilor și a salariilor trebuie realizată cu maximă luciditate.

„Noi avem venituri din taxe și impozite de 26-27% din PIB, față de media europeană, care este de 40%. Resursele noastre bugetare sunt extrem de mici. Dar din aceste venituri foarte mici, plătim salarii și pensii care aproape le consumă în totalitate. În același timp, ne și împrumutăm. Dacă ne uităm la totalul veniturilor bugetare, în afară de taxe și impozite, vorbim despre 30-31% total din PIB. Noi estimăm deficitul bugetar la 9,5%, Guvernul spune 8,7% din PIB.

La un calcul simplu, de încasări de 30% venituri bugetare, iar peste 9% din PIB ne împrumutăm, noi cheltuim cu 30% mai mult decât câștigăm. Raportat la bugetul unei familii, e ca și cum arcâștiga 100 de lei, dar archeltui 130 de lei. Și în aceste condiții, noi vrem să creștem pensiile cu 40%. Este noaptea minții!”, a punctat economistul pentru B1.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:15 - Decizia UEFA după meciul abandonat dintre România-Kosovo. Ambele federații sunt analizate
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)