Cât câstigă angajații care stau acasă după ce au fost trimiși în șomaj tehnic. Neclaritățile din Ordonanța de urgență care au creat controverse

Cât câstigă angajații care stau acasă după ce au fost trimiși în șomaj tehnic. Neclaritățile din Ordonanța de urgență care au creat controverse

Una dintre măsurile de sprijin a economiei adoptată de Guvernul Orban în contextul pandemiei de coronavirus vizează angajații care intră în șomaj tehnic. Pentru că foarte multe companii au fost afectate direct sau indirect de răspândirea noului coronavirus, riscul ca angajații să fie trimiși în șomaj sau să li se suspende contractele a crescut semnificativ. În aceste condiții Guvernul și-a asumat, săptămâna trecută, printr-o ordonanță de urgență subvenționarea șomajului tehnic prin bugetul de șomaj de la ANOFM.

Modul în care statul va plăti șomajul tehnic pentru salariații trimiși acasă din cauza crizei coronavirus este reglamentat de Textul Ordonanței 30/2020, la articolul 11. Astfel, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la “75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.”

Textul ordonanței a creat însă confuzie, în condițiile în care Codului Muncii stabilește că salariații trimiși în șomaj tehnic trebuie să beneficieze de minimum 75% din salariu câtă vreme contractele sunt suspendate temporar. Așadar, fără existența unui plafon.

Ordonanța de urgență vorbește, însă, despre o plafonare raportată la salariul mediu brut pe economie (în 2020) și care reprezintă un indicator calculat și raportat, ca în fiecare an de altfel, de Institutul Național de Statistică (INS). La rândul său câştigul salarial mediu brut pe anul 2020 este stabilit de articolul 15 din Legea nr. 6/2020 (Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020), care indică valoarea de 5.429 lei.

Prin urmare, potrivit Ordonanței 30/2020, suma maximă pe care Guvernul o poate subvenționa pentru angajații aflați în șomaj tehnic este de 4.072 de lei. Indiferent de mărimea salariului dintr-o lună, angajații nu vor putea primi de la stat, ca îndemnizație pentru șomaj tehnic, mai mult decât această sumă.

În aceste condiții, mulți angajați, care aveau un venit lunar peste salariul mediu brut, se tem că prin aplicarea Ordonanței dată de Guvernul Orban, banii pe care îi vor primi vor fi semnificativ mai puțini, în condițiile în care este neclar dacă angajatorii au obligația să completeze suma subvenționată de către stat pentru a ajunge la 75% din salariu câștigat anterior intrării în șomaj tehnic.

Măsura îi avantajează pe salariații din firme cu activități din economia națională direct și puternic afectate de intrarea în starea de urgență cauzată de Covid-19 precum hoteluri și restaurante, saloane de cosmetică și îngrijire personală sau spectacole culturale și restaurante. În aceste domenii angajații au de regula venituri mai mici decât salariul mediu brut de referință.

Potrivit INS, în aceast scenariuar fi afectați în schimb salariații cu un câștig salarial mediu brut mai mare de 5.429 lei, precum angajații din industria extractilă (7.384 lei), transportul aerian (9.610 lei) sau în domeniul it și al comunicațiilor (9.873 lei).

Potrivit unei alte interpretări însă, șomajul tehnic este o prevedere a Codului Muncii, a cărei aplicabilitate nu este condiționată de starea de urgență decretată în România. Articolul 53 din lege spune că „pe durata reducerii și/sau a întreruperii temporare a activității, salariații (…) beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”.

Prin urmare, dacă alege să-și trimită angajații în șomaj tehnic, un angajator are în continuareobligațiasă le acopere 75% din salariu. Guvernul preia o parte din această povară și va acoperi până la 75% din salariul mediu brut pe economie de la fondul de șomaj al statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`