Fondurile de pensii private, atât cele obligatorii, cât și cele facultative, au înregistrat în 2019 o creștere constantă a numărului de participanți și a activelor nete administrate. Randamentul anualizat depășește de două ori rata oficială inflației de anul acesta, scrie Capital.
Fondurile de pe Pilonul II au generat în toată perioada de funcționare un randament total de 150,9%, adică 8,4% anualizat, corespunzător unui câștig net (de toate comisioanele) în valoare de 12,1 miliarde lei (peste 2,5 miliarde euro) peste contribuțiile pe care fondurile le-au primit în administrare de-a lungul timpului.
De asemenea, fondurile de pensii (Pilonul II obligatoriu + Pilonul III facultativ) au făcut până acum în total plăți de 95 milioane euro către un numar de 63.000 de beneficiari/moștenitori, arată o comunicare de luni a APAPR – Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România.
Iar activele nete ale fondurilor de pensii private obligatorii erau de 59.114 miliarde de lei, de asemenea în creștere, în comparație cu martie 2019, când totalizau 51.081 miliarde lei.
În ceea ce privește volumul lunar de contribuții brute virate fondurilor de pensii obligatorii – Pilonul II, acesta a ajuns în septembrie la 701.712.264 lei, raportul între contributia efectivă și cea teoretică fiind de 93,89%.
Cât privește structura de portofoliu a fondurilor de pensii private obligatorii, la finele lui septembrie 2019, 61,4% din plasamente au fost făcute în titluri de stat, 21% în acțiuni listate, 7,1% în obligațiuni corporative, 4,6% în conturi bancare, 3,1% în fonduri mutuale, 2,3% obligațiuni supranaționale, 0,5% în obligațiuni municipale, respectiv 0,1% în instrumente alternative.
Iar activele nete administrate pe Pilonul III ajunseseră în septembrie la 2,408 miliarde lei, în creștere comparativ cu martie 2019, când totalizau 2,125 miliarde lei.
Trebuie menționat că APAPR a derulat în ultima lună și jumătate o campanie de informare, în online și TV, în urma căreia peste 180.000 de participanți la fondurile de pensii private au accesat în această perioadă site-ul www.proprietardepensie.ro, pentru a se informa în legatură cu pensia privată: la ce fond contribuie, date generale, valoarea acumulată în contul personal și altele.