Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, într-o conferință de presă că, potrivit tuturor statisticilor, Nicușor Dan este noul primar general al Capitalei. Liderul social-democrat a precizat că urmează să discute cu Gabriela Firea, candidata PSD, despre eșecul din alegeri, precizând că aceasta ”a avut tăria să lupte singură împotriva dreptei unite”.
”Românii au întotdeauna dreptate. În acest moment, din toate statisticile, domnul Nicușor Dan este primarul general al Capitalei. Când am vorbit de oameni anchilozați de prea mult timp în funcții publice, este evident că nu m-am referit la doamna Gabriela Firea deoarece este la primul mandat. În București a existat o dreaptă unită. Gabriela Firea a avut tăria să lupte singură împotriva acestei drepte unite”, a spus Marcel Ciolacu, precizând că după conferința de presă va vorbi cu Gabriela Firea, însă crede că aceasta ar trebui să rămână în linia întâi a partidului.
În acest context, Ciolacu a precizat că el a fost cel care i-a recomandat Gabrielei Firea să nu iasă în fața presei, duminică, la anunțarea exit-poll-urilor, și ”să rămână alături de staff-ul de campanie”. Totodată, președintele PSD s-a declarat ”ferm covins” că Firea va face o declarație de presă în curând.
Întrebat ce se va întâmpla cu președinții de organizații județene care au candidat pentru funcții de consilieri județeni și au pierdut, Marcel Ciolacu a răspuns: „Vom avea o analiză săptămâna aceasta în structurile interne ale partidului. Mi se pare corect ca aceste partide să le am cu colegii mei în interiorul partidului”.
În ceea ce privește discuția pe care a avut-o luni cu Robert Negoiță, fost membru PSD care a câștigat un nou mandat de primar al Sectorului 3, candidând din partea Alianței București 2020, liderul social-democrat a precizat: ”Nu am avut discuții politice cu Robert Negoiță, îl cunosc de foarte mult timp, am fost colegi, suntem prieteni, am avut o discuție ca între doi prieteni. Când vom lua o decizie, atât eu, cât și Robert Negoiță, vă vom anunța”.
Întrebat, în acest context, dacă Negoiță ar putea să ocupe vreuna dintre funcțiile din partid pe care le deține în prezent Gabriela Firea, Ciolacu a răspuns: „Nu. Creionați o concurență între doamna Gabriela Firea și Robert Negoiță care nu există. Robert Negoiță este un primar de stânga. Dacă luăm structura sectoarelor, în acest moment, avem Sectorul 1, unde nu știm cine a câștigat, avem Sectorul 2, unde datorită unei candidaturi neinspirate a domnului Onțanu, am pierdut (…), structura Sectorului 2 rămâne în continuare o structură de stânga, avem Sectorul 3, unde a câștigat Robert Negoiță, un om de stânga, în Sectorul 4, unde am câștigat – Daniel Băluță, un om de stânga, avem Sectorul 5, unde a câștigat domul Piedone, să nu-mi spuneți cumva că este un om de dreapta și avem Sectorul 6 unde a câștigat un candidat al drepteu reunite”.
”Cu adevărat, nu am avut un scor bun pe Ardeal. Nu e o mare surpriză, înseamnă că domnul profesor Vasile Dâncu are o mare provocare într-un termen foarte scurt”, a mai spus Ciolacu, referindu-se la rezultatele obținute de PSD în țară.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.