Fostul președinte Traian Băsescu susține că are șanse mari să obțină un nou mandat de primar general al Capitalei după alegerile locale programate pe 27 septembrie. Într-o intervenție în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, actualul europarlamentar PMP a declarat că mizează pe votul celor care nu o susțin nici pe Gabriela Firea și nu sunt nici de partea lui Nicușor Dan, principalii adversari în cursa pentru funcția de edil al Bucureștiului.
”De ce cred că o să câștig? Între Firea și Nicușor Dan erau foarte mulți bucureșteni care nu se duceau la vot pentru că nu-i tenta niciunul dintre cei doi candidați. Pentru acești nehotărâți, pe care eu mizez, cred că voi fi soluția. Ca să nu mai vorbim că dacă voi avea ocazia unor dezbateri cu ei, la televizor, cred că oamenii ar putea vedea valoarea fiecăruia dintre noi. Eu am anunțat public că voi accepta orice dezbatere cu Nicușor Dan și cu Gabriela Firea, pe teme de București”, a spus Traian Băsescu, marți seara.
Totodată, actualul eurodeputat a declarat că a intrat în cursa electorală și pentru că simte că are o datorie morală față de bucureșteni, în condițiile în care, ales din primul tur pentru al doilea mandat de primar general, a părăsit funcția după șase luni pentru că obținuse victoria în alegerile prezidențiale din 2004.
”Eu nu vin la București pentru că n-am job. Sunt europarlamentar, mai am patru ani de mandat, extrem de bine plătiți față de salariul de la Primăria Capitalei și cu un confort al programului indiscutabil mult mai bun decât programul unui primar al Capitalei. Dar simt nevoia să revin în administrație și să fac ceva pentru București. (…) Vreau să revin în administrație și să demonstrez încă o dată că în București se pot face foarte multe. (…)
Eu am o problemă, în modul cel mai sincer. Problema mea este că, atunci când le-am cerut, bucureștenii mi-au dat al doilea mandat din primul tur, mi-au dat Consiliul general și, în noiembrie, eu am plecat la Cotroceni, după șase luni. Am simțit-o ca pe o obligație morală, să las confortul de la Bruxelles și banii de la Bruxelles. Dacă bucureștenii o vor accepta, bine, dacă nu, nu. Eu am ce să fac și sunt foarte bine plătit acolo”, a mai spus fostul șef al statului.
Traian Băsescu a mai precizat că dacă PNL ar fi mers în cursa pentru Primăria Capitalei cu Rareș Bogdan drept candidat, el nu și-ar fi depus candidatura.
„Vă asigur că n-aș fi candidat dacă era Rareș Bogdan candidat pentru că îl consider un candidat cu forță, care ar fi putut să câștige, dar Nicușor Dan nu îmi dă nicio garanție că singur (…), fără sprijinul PMP, poate câștiga. PMP este la 8-10% în București de la înființare și până la ultimele alegeri. Deci nu poți lipsi un candidat de 8-10 procente. (…) Aproximez că o să câștig Primăria Capitalei”, a mai spus Băsescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.