Biroul Electoral Centrala respins pentru a doua oară cererea de anulare a alegerilor în sectorul 1. Solicitarea fusese făcută de către PSD, după apariția în spațiul public alînregistrarării cu sacii de voturi.Totodată, Biroul Electoral Central va emite o circulară prin care vor fi oprite cererile de renumărare a voturilor, inclusiv în Sectorul 5, ca răspuns la o solicitare a Biroului Electoral Municipal, scrie G4media.ro.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat joică în depozitul cu buletinele de vot se aflau președintele Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1, un membru în BES 1, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori candidați care supraveghează procedura.
„Confirm că în urma analizelor cei prezenți în depozitul unde sunt buletinele de vot sunt președintele Biroului Electoral de Circumscripție al Sectorului 1, un membru în BES 1, delegat din partea PPU-SL, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori candidați care supraveghează procedura”, a precizat Vela.
Dan Tudorache, primar în funcție al Sectorului 1, cel care a pierdutalegerile pentru un nou mandat, cere reluarea votului în Capitală, după apariția în spațiul public a imaginilor în care mai multe persoane intră într-o încăpere în care sunt depozitați saci plini cu voturi. Social-democratul îi acuză pe adversarii de la USR-PLUS de fraudarea alegerilor și susține că o renumărare a voturilor nu ar rezolva nimic, ci este nevoie de un nou scrutin. Pe de altă parte, principala sa contracandidată, Clotilde Armand, și-a anunțat victoria și a precizat, referitor la aceste imagini, că este vorba de observatori care aveau tot dreptul să se afle în respectiva încăpere.
Dan Tudorache afirmă că sunt instalate camere de supraveghere peste tot în sediul Biroul Electoral al Sectorului 1. Cu toate acestea, singura cameră funcțională ar fi cea din camera unde se află sacii cu voturi.
„Toate celelalte camere au fost acoperite cu hârtie. Din ordinul cui? De ce? Nu vrem să fie totul transparent? În acea cameră unde există singura unde se putea monitoriza au fost scoși sacii. Nu aveau voie să scoată sacii, indiferent dacă era pe timpul zilei sau pe timpul nopții. Atâta timp cât ai scos acel sac din acea cameră, singura cameră monitorizată, eu zic că este fraudarea alegerilor. Pentru că celelalte săli unde renumărau, deci nefiind monitorizate puteau face orice”, a spus Tudorache, potrivit HotNews.ro.