Zeci de turiși, evacuați de jandarmi după ce cabanele în care se aflau au rămas fără curent electric și căldură

Zeci de turiși, evacuați de jandarmi după ce cabanele în care se aflau au rămas fără curent electric și căldură
FOTO: Pixabay.com

Jandarmii din Vâlcea au evacuat un număr de 36 de persoane din cabanele în care erau cazați. Turiștii au rămas fără căldură și curent electric, având în vedere condițiile meteo extreme. Cele două cabane din care au fost evacuați turiștii se aflau în zona Vârful Roman, din aproiere de Horezu.

„Ninsoarea viscolită de duminică, temperaturile foarte scăzute, ceața și stratul de zăpadă consistent au blocat și au lăsat fără căldură, respectiv curent, 36 de persoane, dintre care 32 de adulți și patru minori, în zona vârfului Roman”, a anunțat IJJ Vâlcea, potrivit Digi 24.

Cabanele au rămas fără căldură și curent electric

Cei 36 de turiști, printre care și doi minori, găsiți la cabanele din Vf. Roman, erau în stare bună și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Organele legii au ajutat turiștii să își curețe mașinile de zăpadă, apoi i-au condus până în orașul Horezu. Totodată, jandarmii îi sfătuiesc pe cetățenii care doresc să își petreacă timpul liber la munte să se informeze cu privire la condițiile meteo extreme din localitățile în care își doresc să ajungă.

Cod portocaliu de viscol în Carpații Meridionali

Vizate de codul portocaliu sunt zone din județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj. Potrivit meteorologilor, de luni, 4 ianuarie, ora 18.00 până marți, 5 ianuarie, ora 8.00, pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”