Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după vacanță.
„Au intrat (hoții – n.r.) pe un geam. Au furat de la școala din Pietrosani 39 de calculatoare și o imprimantă mare. Prea multe detalii nu am pentru că se fac cercetări. Am constatat totul la prima oră, pentru că chemasem o firmă să facă dezinsecție. Se fac cercetări în acest moment”, a declarat pentru Observatorul Prahovean primarul din Puchenii Noi, Constantin Negoi.
Una dintre consilierele locale din comună, Lavinia Ioana Udrea, de la USR, a catalogat furtul drept „un act de vandalism” care „lovește în inima comunității”.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova a transmis că face cercetări în acest caz.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, din unitatea școlară din comuna Pietroșani fiind sustrase, în cursul nopții de 4 spre 5 ianuarie, 39 de calculatoare, două sisteme audio-video și o imprimantă”, conform poliției.