UPDATE: Portretul robot al presupusului criminal. Un bărbat și-a găsit bunicii decedați și a surprins în casa acestora o persoană necunoscută căutată acum de polițiștii din Timișoara

UPDATE: Portretul robot al presupusului criminal. Un bărbat și-a găsit bunicii decedați și a surprins în casa acestora o persoană necunoscută căutată acum de polițiștii din Timișoara
Sursa Foto: Facebook/ Poliția Română

UPDATE: Autoritățile au transmis un portret-robot al presupusului criminal și solicită sprijinul cetățenilor pentru a-l captura.

Polițiștii fac apel la populație pentru prinderea presupului criminal al celor doi bătrâni din Timișoara. Este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, 1.80 înălțime, păr brunet, nebărbierit, purta pantaloni scurți, închiși la culoare, bluză de trening cu glugă gri și un rucsac, posibil să fie rănit la mâna dreaptă (purta un bandaj improvizat), precizează Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Foto: IPJ Timiș

Știrea inițială

Poliţiştii timişeni au deschis dosar penal pentru omor calificat, după ce un bărbat a anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, că şi-a găsit bunicii decedaţi, într-o locuinţă din apropierea Palatului Justiţiei din Timişoara, şi a surprins o persoană necunoscută, care a fugit.

Persoana care se afla în locuința respectivă s-a făcut nevăzută

„Poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil din Piaţa Ţepeş Vodă, un bărbat şi-a găsit bunicii decedaţi (un bărbat în vârstă de 75 de ani şi o femeie de 78 de ani), iar în locuinţă a surprins o persoană necunoscută, care a fugit.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru depistarea persoanei şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit”, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş, citat de Agerpres.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`