Un tânăr de 26 de ani, căutat de autoritățile din Croația pentru trafic de persoane, a fost prins în România, în noaptea de luni spre marți.
Conform Inspetoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, tânărul de 26 de ani a fost prins în noaptea de luni spre marți pe o stradă din Horezu. Acesta a fost condus către secția de poliție, după ce, cu ajutorul aplicației EDAC, autoritățile l-au identificat ca persoană dată în urmărire internațională de către autoritățile croate.
În urmă cu aproape doi ani, acesta a fost prins când transporta opt migranți care doreau să ajungă în vestul Europei. Tânărul i-ar fi ajutat contra cost, pentru suma de 1.000 de euro de persoană, potrivit AGERPRES.
„Bărbatul a fost preluat de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi a fost prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti care a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.
Tânărul va fi prezentat în fața magistraților Curţii de Apel Piteşti pentru dispunerea măsurii arestării preventive, până la finalizarea procedurilor de extrădare.