Un student la Academia Forțelor Terestre (AFT) din Sibiu a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict cu un coleg.
Totul s-a întâmplat miercuri, 6 decembrie, când cei studenți s-au certat înainte de apelul și masa de seară. După ce au fost despărțiți de alți colegi, cei doi s-au certat, din nou, în cameră, când unul dintre ei a fost înjunghiat.
Conflictul dintre cei doi a pornit miercuri, 6 decembrie, în jurul orei 19:40, când se aflau în zona spațiilor de cazare. Studenții trebuiau să se pregătească pentru apelul și masa de seară, însă conflictul dintre cei doi a pornit în urma unei discuții contradictorii.
„Prin intervenția colegilor, la acel moment, conflictul a fost stins. După reîntoarcerea în spațiile de cazare, cei doi studenți au reluat discuțiile în contradictoriu, conflictul a escaladat, iar unul dintre ei, cu scopul de a intimida, a luat un cuțit și s-a îndreptat spre colegul său. A urmat o confruntare fizică în urma căreia studentul agresat a suferit o plagă prin tăiere, la nivelul piciorului drept”, au declarat reprezentanții AFT Sibiu, scrie Adevărul.
După ce a fost rănită de colegul său, victima a fost transportată la infirmerie unității, dar mai apoi a fost transferat la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.
„După evaluarea medicală și a intervenției pentru suturarea plăgii, studentul rănit, a fost readus în academie, deoarece nu se impunea internarea și ținerea sub observație. La acest moment, studentul rănit este în afara oricărui pericol, starea de sănătate fiind bună”, au mai transmis reprezentanții AFT.
Parchetul Militar va demara procedurile legale în acest caz, după ce comandantul instituției a dispus constituirea unei comisii de cercetare pentru a stabili împrejurările care au dus la incident.