Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au transmis că un șofer în vârstă de 35 de ani care a accidentat un pieton pe un bulevard din municipiul Slatina a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, notează Agerpres.
Totul s-a întâmplat luni, 4 septembrie, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Slatina. Pietonul, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi fost lovit în timp ce traversa strada prin loc nepermis.
„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, ar fi acroşat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeaşi localitate, care se afla în traversarea neregulamentară a străzii”, a precizat sursa citată.
Pietonul a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului și a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Testarea cu etilotest a arătat că şoferul autoturismului nu consumase alcool, însă pietonul avea o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, șoferul a fost testat şi cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, T1B THC şi T1C MDMA.
Autoritățile au deschis dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.