Un șofer din Baia Mare, care a intrat cu mașina într-o stație de autobuz și a rănit grav două persoane, a fost reținut după 2 zile de la tragedie
Un șofer din Baia Mare a lovit, în weekendul trecut, cu autoturismul, două persoane ce se aflau în stația de autobuz din oraș. Bărbatul a fost reținut de polițiști după zile de la momentul tragediei.
Cele două victime, soți și soție, au ajuns în stare gravă la spital, supă ce șoferul a pierdut controlul volanului.
Cei doi tineri, în vârstă de 20 și 23 de ani stăteau pe banca din stație și așteptau autobuzul în momentul în care s-a petrecut tragedia.
Bărbatul este internat la Cluj, în timp ce tânăra se afla la Spitalul Județean din Baia Mare, acolo unde i-a fost amputat un picior, informează Digi24.
La două zile după tragedie, în cursul zile de luni, a fost arestat preventiv și șoferul mașinii care a intrat în stația de autobuz. Bărbatul a fost reținut pentru vătămare corporală din culpă și va ajunge în fața instanței cu o propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Șoferul nu se afla la prima abatere
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase băuturi alcoolice.
Pentru moment, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu sunt încă precise, cert este încă că tânărul ar fi plecat de la semafor, iar ulterior a pierdut controlul volanului, ajungând să lovească grav cele două persoane din stația de autobuz.
Potrivit sursei citate, martorii de la fața locului ar fi precizat chiar că tânărul șofer ar fi stat și s-ar fi uitat râzând, la cele două victime, în primele momente de la impact.