Un șofer de camion a fost oprit de autorități după ce a întors vehiculul pe autostrada A2 și a început să conducă pe contrasens, primind o amendă de 2.900 de lei.
El a fost lăsat fără permis de conducere pentru 120 de zile, a precizat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
„Poliţiştii din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa au identificat un bărbat, de 51 de ani, care, la data de 20 ianuarie a.c., ora 17.40, a condus un autocamion pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa şi a efectuat manevra de întoarcere, continuând să se deplaseze pe contrasens, pe banda de urgenţă.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G. 195/2002, cu amendă în valoare de 2.900 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 120 de zile”, este explicat în cadrul unui comunicat de presă al IPJ Constanţa primit de Agerpres.