Un bărbat a fost depistat de polițiști în timp ce conducea beat un ATV neînmatriculat. Ulterior, autoritățile au descoperit că bărbatul avea și permisul anulat.
Potrivit Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău, bărbatul în vârstă de 41 de ani era un localnic. Acesta a fost oprit de polițiști, care l-au testat cu un aparat etilotest. În urma testului, rezultatul a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Știrile ProTv.
„Poliţiştii au stabilit că vehiculul era condus de un localnic, de 41 ani, care avea dreptul de a conduce anulat, iar ATV-ul figura ca fiind neînmatriculat/neînregistrat. Totodată, s-a procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
Autoritățile au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni: conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul în stare de ebritate și conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat.