Un român, plecat de zeci de ani din țară, a revenit să viziteze o stațiune din Sibiu. Ce a descoperit acolo l-a lăsat fără cuvinte: Nu e posibil așa ceva
Un grup de turiști români, stabiliți de mai mulți ani în Germania au revenit în țară în vacanță. Mare le-a fost mirarea însă când au realizat că excursia programată în județul Sibiu s-a transformat într-un coșmar.
Grupul de turiști a fost nevoit să își anuleze vizita în stațiunea Crinț, aflată în Mărginimea Sibiului, din cauza drumului inaccesibil.
Problema nu ar fi una nouă, după cum relatează Tribuna.ro, dar ploile și viiturile din ultimele săptămâni au făcut ca ruta să fie total inaccesibilă autovehiculelor.
Un grup de turiști au renunțat la excursie când au văzut cum arată drumul
„Suntem plecați de zeci de ani din țară și ne-am făcut deja un obicei să revenim vara pentru un concediu în țară. Anul trecut nu am reușit, dar acum am luat cu noi și câteva familii de prieteni din zona Stuttgart și ne-am propus să vizităm Sibielul, cu Muzeul de Icoane pe Sticlă, Mănăstirea și Crințul. Am fost șocați să vedem în ce stare am găsit drumul.
Norocul nostru a fost că aveam mașini de teren și după câteva zeci de metri, când am realizat că drumul este impracticabil, am reușit să facem cale întoarsă. Nu este posibil așa ceva pentru o zonă care se vrea destinație turistică. Sibiul și Mărginimea ar trebui să fie un exemplu”, a explicat turistul, potrivit sursei citate mai sus.