Primarul comunei Popeşti, județul Bihor, Dorin Curtean a fost testat pozitiv pentruCovid-19, chiar înainte de a pleca în concediul de odihnă.
Acesta a oficiatmai multe cununii fără săpoarte mascade protecție, iarDSP a a deschis o anchetă epidemiologică, scrie ziarul Ebihoreanul. De asemenea, mirii ar putea intra în carantină.
Acesta susține că este asimptomaticşi se simte bine.
„Am vrut să plecăm în concediu, aşa că ieri ne-am testat şi azi am aflat că eu sunt pozitiv, cu Covid, soţia nu. M-am izolat pentru 14 zile imediat ce am aflat rezultatul testării, în dimineaţa asta”, a spus pentru ziarul Ebihoreanul primarul Dorin Curtean.
Edilul a fost recent reales pentru a treia oară.
,,Ofiţerul de stare civilă mi-a spus că nu era obligatoriu să poarte masca persoana care oficiază cununia şi mirii. Eu n-am purtat, că îmi era mai uşor să vorbesc fără ea. În rest, am purtat-o”, afirmă Curtean.
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile închisedin 15 mai.