Un preot cunoscut din Alba a primit o sancțiune din partea conducerii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, fiind suspendat de la desfășurarea unor servicii religioase timp de 30 de zile ca pedeapsă pentru faptul că a oficiat Sfânta Liturghie în timpul nopții.
Părintele profesor Jan Nicolae din Alba, preot și cadru didactic universitar, a primit o suspendare de 30 de zile de la slujbele religioase din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia, potrivit Observator News.
„Aflu că Părintele Profesor Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, a fost oprit de la cele sfinte pentru o lună, ca pedeapsă pentru că a slujit Sf. Liturghie într-o noapte, ceea ce nu e deloc necanonic, aşa cum am observat la Athos şi în alte locuri de veche tradiţie ortodoxă (…) Părintele Profesor Jan Nicolae este un preot exemplar, dăruit cu toată fiinţa Bisericii lui Hristos, un om învăţat, modest şi cu o lucrare misionară de prim plan”, a scris, pe pagina sa de Facebook, teologul Teodor Baconschi, fost ministru de Externe.
„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor opinii personale referitoare la sancţionarea părintelui Jan Nicolae, paroh al Parohiei Cartier Nou 2 – Alba Iulia, cu oprirea de la săvârşirea unor lucrări sfinte timp de 30 de zile, precizăm faptul că această măsură disciplinară temporară a fost aplicată pe fondul unor probleme mai ample de natură administrativă, liturgică şi sacramentală. Această sancţiune prevăzută de regulamentele bisericeşti nu a fost aplicată doar pentru oficierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în timpul nopţii, începând cu ora 23,00, aşa cum s-a afirmat în mediul online. Regretăm faptul că aceste interpretări au provocat tulburare în rândul credincioşilor şi ne dorim ca în viitorul apropiat să se instaureze un climat de linişte şi comuniune frăţească în Parohia Cartier Nou 2 – Alba Iulia”, a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei.