Un preot caterisit de Biserică a fost repus în funcție de instanță, în baza unei decizii CEDO
Caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), fostul preot Ioan Ungureanu de la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni, comuna Cristești, a fost achitat de magistrații Judecătoriei Botoșani.
Mitropolia îl acuza pe Ioan Ungureanu de exercitarea fără drept a profesiei de preot. Instanța a decis că preotul este recunoscut ca lider spiritual de către comunitate și poate oficia ritualul religios.
Preotul și-a exercitat meseria făra drept de profesie
„În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ungureanu Ioan, trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 Cod penal rap. la art. 23 alin. 4 din Legea nr. 489/2006”, se arată în decizia instanței, potrivit stiripesurse.ro.
Fiind de zeci de ani preot în satul Schit Orașeni, Ioam Ungureanu a fost dat afară din rândul clericilor, în urma unui conflict ce a avut loc în vara anului 2016.
Conflictul a pornit după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că deciziile luate acolo ar fi în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.
A fost decisă caterisirea
Ulterior, preotul a fost acuzat de reprezentanții Mitropoliei de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale.
Astfel, Ioan Ungureanu a fost sancţionat cu dojană arhierească, oprit de la slujire şi trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea.