Un pompier de aproximativ 40 de ani a fost găsit spânzurat în propria casă de familia sa. Acesta se mutase de un an la acea casă, în comuna Călărași, de lângă Turda.
Pompierul ar fi suferit de depresie și ar fi avut ceva probleme în familie. Bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio prin care explică de ce a ales să recurgă la acest gest fatal.
Mai multe surse spun că acesta se temea să nu ajungă războiul din Ucraina și în România.
Autoritățile au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit antena3.ro.
„La data de 17 martie a.c., în jurul orei 14.20, Poliția municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Călărași, a decedat, ca urmare a spânzurării, într-o anexă a gospodăriei. O echipă operativă s-a deplasat la fața locului în vederea demarării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a informat IPJ Cluj.
„Un echipaj al serviciului de ambulanță județean a fost solicitat astăzi, în jurul orei 14.20, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui subofițer operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, ce se afla în timpul liber acasă. Bărbatul a fost găsit fără semnale vitale, iar echipajul medical a început, imediat după sosirea la locul solicitării, manevrele de resuscitare. Din păcate acestea nu au readus semnalele vitale ale colegului nostru”, a spus ISU Cluj.