Un poliţist din Sibiu, aflat la volanul unei autospeciale a lovit mortal o tânără care traversa strada
O tânără de 21 de ani a decedat luni seară într-un accident auto în care a fost implicată o autospecială a poliției, potrivit publicației locale Turnul Sfatului.
Accidentul a avut loc la în luni seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita.
Un polițist sibian a accidentat mortal o tânără
Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă, potrivit IPJ Sibiu.
La sosirea echipajelor de salvare tânăra se afla în stare de inconștiență. Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei.
„În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita„ se arată în informarea IPJ Sibiu.
De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.