Un polițist a accidentat grav o femeie, marți dimineața, în municipiul Caracal din județul Olt. Acesta a spus inițial că o altă persoană se afla la volan, dar a fost identificat și testat pentru alcool și droguri, iar ambele teste au ieșit pozitive.
Femeia mergea la locul de muncă și a fost acroșată de autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani. Ea a fost grav accidentată și a fost transportată la Spitalul din municipiul Caracal, informează Adevărul.
Inițial, polițiștilor li s-a spus că o tânără de 24 de ani a produs accidentul, dar acestora și s-a părut dubios și au extins cercetările, pentru ca în final să afle cine a fost cu adevărul făptașul. Tânărul polițist, din județul Olt, care lucrează în Covasna, a fost identificat de către oamenii legii.
În mașină se mai aflau doi elevi ai școlii de poliție de la Câmpina.
„Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive”, au mai precizat polițiștii.
Șoferului i s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, iar cercetările se desfășoară în continuare.
În județul Olt, este al patrulea accident produs în ultimele trei zile, în care este implicat un șofer care se află sub influența substanțelor psihoactive.