Un echipaj SAJ Prahova a fost agresat, luni dimineaţa, pe o stradă din Ploieşti, după ce au fost chemaţi la faţa locului de un martor care ar fi crezut că un om fără adăpost este intoxicat cu etanol, scrie Observatornews.ro.
Asistenta echipajului a fost îmbrâncită, iar ambulanţierul a fost ameninţat cu un cuţit, după care bărbatul a tăiat anvelopa autospecialei. Un echipaj de poliție a fost solicitat prin 112 la ora 5:58.
„La locul solicitării a fost trimisă o ambulanţă tip B2 (cu asistent şi ambulanţier). Pacientul a refuzat asistenţa medicală şi a devenit agresiv atât verbal, cât şi fizic cu echipajul SAJ. Acesta a ameninţat membrii echipajului un corp ascuţit-tăios pe care ulterior l-a folosit la tăierea anvelopei dreapta spate a ambulanţei”, au spus polițiștii.
Totodată, autoritățile au sesizat că obiectele tăioase deţinute de bărbatul de 40 de ani erau furate.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi distrugere şi continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.