Un fost militar a intrat cu arma în secția de votare: Bărbatul s-a ales cu dosar penal
Poliţiştii timişeni au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce un bărbat de 60 de ani (fost cadru militar) ar fi pătruns într-o clădire din Giroc, unde sunt amplasate secţii de votare, având asupra sa o armă deţinută legal, arată, duminică, o informare de presă a Centrului de comunicare al Poliţiei Timiş.
S-a dus să voteze cu arma la purtător
Bărbatul respectiv avea intenţia de a vota, menţionează sursa citată.
Totodată, conform informării Poliţiei Timiş, s-a întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot şi după ce la Spitalul din Făget s-a solicitat urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul la vot două persoane, una fiind un bărbat în vârstă de 74 de ani cu o stare de sănătate precară, iar soţia lui, de 68 de ani, ar fi votat şi în locul acestuia, potrivit Agerpres.
Poliţia a înregistrat 208 posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 107 sunt confirmate, 42 sunt în curs de verificare şi 59 neconfirmate, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.