Un florar din Sibiu doarme în microbuz pentru a-și păzi sera. „Sunt luni de zile de când n-am dormit acasă”

Publicat: 19 10. 2023, 15:57
Sursa foto: unsplash

Un florar din Sibiu doarme în microbuz în fiecare seară, pentru a-și păzi sera, după ce a fost victima unui jaf în care hoții i-au furat majoritatea uneltelor.

Furtul petrecut în urmă cu an, l-a lăsat cu sechele

Chiar dacă incidentul s-a petrecut anul trecut, bărbatul încă nu are curaj să lase sera nepăzită. Acesta nu a mai dormit acasă de luni de zile, conform observatornews.

„Am adus un microbuz în care dorm. Sunt luni de zile de când nu am mai dormit acasă, în pat. Nu am ce face. Trebuie să îmi protejez munca”, a spus Florin Opriţa, florarul sibian.

Florin Oprița este unul dintre producătorii locali care își vinde produsele în Piața Volantă Transilvania, iar în fiecare vineri merge în curtea Consiliului Județean Sibiu pentru comercializarea acestora.