Un deținut din Iași cere daune de 130.000 de euro pentru condiții inumane, de tortură, din cauza ploșnițelor. Decizia judecătorilor
Un deținut ieșean a cerut daune de 130.000 de euro pentru că ar fi stat în condiții inumane, de tortură, din cauza ploșnițelor. Magistrații i-au oferit, însă, în schimb despăgubiri în valoare de 1.000 de lei, scrie Ziarul de Iași.
Deținutul a primi 1.000 de lei, după ce a susținut că a trăit în condiții inumane
Condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare, deținutul a dat în judecată statul pentru că i s-au anulat 24 de zile compensatorii pentru condiții dificile de detenție. El a solicitat astfel daune de 130.000 de euro.
Bărbatul susține că a trăit în condiții inumane de detenție, „de tortură, cu ploșnițe și fără îngrijiri medicale” în penitenciarul din Iași.
Deținutul „nu a făcut în niciun fel dovada prejudiciului suferit, nefiind administrate niciun fel de probe care să justifice acordarea vreunei sume în compensarea acestui prejudiciu”, potrivit întâmpinării depuse de Ministerul Finanțelor.
Tribunalul Iași a constatat că bărbatul a fost închis într-o cameră cu încăpere distincă pentru grupul de sanitar și că a dispus în permanență de apă rece și de două ori pe săptămână apă caldă, dar și de energie electrică și materiale pentru curățenie.
Spațiul a fost limitat, penitenciarul neputând să îi asigure cei minim 4 mp fiecărui deținut.
Astfel, judecătorii au declarat că pretențiile deținutului sunt „exorbitante și nejustificate”, acordându-i însă daune morale de 1.000 de lei.