Un copil de un an a murit într-un accident provocat de tatăl său, în Botoșani
Un copil de un an a murit, joi după-amiază, 27 iunie, într-un accident care a fost provocat involuntar chiar de tatăl său, în Botoșani, scrie Monitorul de Botoșani.
Tragedia a avut loc în curtea familiei
Accidentul cumplit a avut loc chiar în curtea familiei, în localitatea Vorniceni, Botoșani.
Copilul se afla în spatele mașinii pe care o manevra tatăl său, însă nu se știu detalii despre cum acesta a ajuns acolo. Bărbatul efectua manevra de mers înapoi și nu a observat copilul, scrie sursa citată.
În timp ce efectua manevra de mers înapoi, bărbatul l-a lovit pe minor și l-a accidentat grav. Speriat de întreaga situație, bărbatul a sunat la 112 și a cerut ajutorul cadrelor medicale, după care a plecat cu copilul în mașina sa spre Secția Săveni a Spitalului Județean.
La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD cu medic, însă, din nefericire, cadrele medicale nu au mai reușit să facă nimic pentru a-l salva pe copil, întrucât leziunile erau fatale.
Polițiștii au deschis acum o anchetă pentru ucidere din culpă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a confirmat decesul copilului, potrivit Agerpres.